Prima pagină » Activitati » ,,Mai aproape de semenii noștri!”

,,Mai aproape de semenii noștri!”

Pe 4 decembrie 2019, elevi ai Școlii Gimn. Știrbăț au fost la Centrul Social Creștin de la Mănăstirea Bogdănești, aflat în grija părintelui Gheorghe Loghinoaia, care ne-a primit cu mare bucurie. Cu această ocazie, copiii i-au colindat pe bunicii aflați în acest centru, reușind să le aducă zâmbetul pe față, dar și să-i emoționeze până la lacrimi.

În apropierea sărbătorii Crăciunului, am vrut să fim mesagerii lui Moș Crăciun, dăruindu-le cadouri, precum și alimente de bază și medicamente de care au atâta nevoie.
Activitatea face parte din proiectul nostru de voluntariat ,,Mai aproape de semenii noștri!”, pe care Școala Gimnazială Știrbăț îl are cu părintele Șalvari Dan Leonte, parohul Bisericii ,,Sfântul Nicolae” din Știrbăț.

MULȚUMIM din suflet tuturor celor care ne-au sprijinit: copiilor și părinților acestora, colegilor, precum și cunoscuților noștri!
Îi MULȚUMIM în mod special părintelui, Șalvari Dan Leonte!

Îi MULȚUMIM domnului primar al comunei Udești, Cristea Ostrovan, care ne-a fost alături și astăzi, asigurându-ne transportul cu microbuzul școlar!
Fără dumneavoastră, nu am fi reușit să ducem mai departe mesajul bunătății și al dragostei pentru aproapele nostru și de această dată.

Bunul Dumnezeu să vă răsplătească înmiit!

Coordonatorii proiectului de voluntariat: prof. Cojocar Larisa Cătălina, prof. Voițic Cristina-Maria, prof. Călugăreanu Adina-Laura, prof. Ianoș Marcel și prof. Huțanu Gabriel.