”Luna plantării arborilor”, în ”Săptămâna Verde”, la Școala Gimnazială ,,Academician Haralambie Mihăescu” din Udești
În cadrul programului ,,Săptămâna Verde”, Școala Gimnazială ,,Academician Haralambie Mihăescu” din Udești a răspuns cu promptitudine invitației venite din partea inginerului silvic șef Silviu Ciprian Costan, șeful Ocolului Silvic Dolhasca, de a participa la acțiunea de plantat arbori în cadrul Ocolului Silvic Dolhasca. Activitatea a avut loc în data de 29 martie 2023 la UP I Probota ua 58 O și a marcat Campania ,,Luna plantării arborilor”.
Au fost implicați mai mulți parteneri: Primăria orașului Liteni, Primăria orașului Dolhești, ISU Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Suceava, precum și Poliția orașelor Liteni și Dolhasca și a comunei Udești.
Din partea Școlii Gimnaziale Udești au participat elevi din clasa pregătitoare A, clasa a III-a și clasa a VII-a coordonați de către doamnele profesoare Teleagă Daniela Isabela, Cimpoieș Cristina și Silișteanu Anca Gabriela.
Campania a avut drept scop plantarea de puieți de stejar pe o suprafață de 1 hectar și 30 de ari. Doamna director Popescu Oana Anda a subliniat importanța educației ecologice în școli, declarând că ,,atunci când elevii sunt învățați încă din clasele mici, chiar de la grădiniță, să protejeze mediul, vor face acest lucru când vor crește și chiar îi vor învăța și ei pe alții la rândul lor să protejeze natura”.