Fii bun ori de câte ori este posibil
În săptămâna 25-31 ianuarie 2022 s-a desfășurat campania R.E.S.P.E.C.T. sub deviza ,,Fii bun ori de câte ori este posibil. Întotdeauna este posibil” (Dalai Lama). Săptămâna non-violenței în școală a fost marcată prin activități educative și antrenante. Scopul tuturor activităților din cele 7 structuri ale comunei Udești a fost prevenirea şi diminuarea fenomenului violenţei din şcoală prin activităţi specifice vârstei şcolare, precum și asigurarea unui mediu de viaţă socială armonios, liniştit, sănătos şi sigur pentru întreaga comunitate, conform standardelor europene prin conştientizarea importanţei relaţiilor interumane bazate pe înţelegere şi acceptare.
La Școala Udești, sub îndrumarea dnei prof. Silișteanu Anca, elevii au realizat ,,Umbrela protectoare” și ,,Stegulețele RESPECT” prin care au dorit să răspândească mesajul campaniei.
La Școala Poieni, elevii, coordonați de către dna prof Călugăreanu Adina-Laura, au făcut promisiunea de a nu lovi niciodată, nici măcar prin cuvinte, și au realizat postere anti-bullying și ,,Copacul non-violenței”.
Și la Școala Știrbăț, toți elevii, de la mic la mare, au luat parte la activitățile pe tema non-violenței. Dintre rezultatele muncii lor, enumerăm ,,Florile non-violenței” și ,,Respect pentru noi, cei mici”. Elevii au fost coordonați de către dșoara prof Voițic Cristina-Maria.
La Școala Reuseni, sub îndrumarea dșoarei prof Rusu Bianca, elevii au discutat despre ,,Pace și nonviolență în școala mea”, iar la Școala Plăvălari, dl prof. Bolohan Veniamin a desfășurat activitatea ,,O clasă fără bullying”.
Preșcolarii de la GPN Luncușoara au descoperit, împreună cu dna educatoare Cozachevici Elena, îndemnurile la bunătate din ,,Copacul înțelept”, iar elevii de la Școala Primară Chilișeni, coordonați de dna înv. Bejan Oana, au desfășurat activitățile ,,Stop violenței!” și ,,Să fim mai buni, mai toleranți”.